În inemă-ș zâce cel fără de minte*, 

Precum i să place, deșerte cuvinte.

Zâce că nu este Dumnezău să vază 

Și să ia aminte cine ce lucrează.

Că toț să spurcară, unde-i vez ți-i greață, 

Nu ti-i cuteza-te să le cauț în față.

Atunce ce-ț pare când va veni Domnul 

Din ceri să ia sama ce lucrează omul,

Când nu va fi nime să poată-nțălege, 

Când s-or înmulțî-să cei fără de lege,

Când de cătră Domnul toț să vor abate, 

Când vor fi netrebnici, ne-având bunătate?

Că nu-i pănă-ntr-unul nice să-nțăleagă 

Ceia ce fac rele cu inemă largă,

Mâncând pre creștinii ca pre nește pâine. 

Ca să-i concenească de astăz, de mâine.

Că nice de Domnul nu-ș aduc aminte, 

Pănă le-a veni-le spaimă cu fierbinte.

Când să vor vedea-să petrecând cu pace, 

Le va veni veste precum nu le place.

Fugindu-ș de umbră să hălăduiască, 

Îi va-mproșca Domnul ca să-i răsâpască.

Cu multă urgie oasele le-a frânge, 

Vor fi de ocară și nu s-or mai strânge,

Că vor cădea-n câmpuri goale și mâncate 

De múșini, de pasări, de gadini spurcate. 

6, 6.

Vor fi de mustrare și de grea ocară, 

Că vor fi de Domnul defăimaț în țară.

Dă, Dumnezău svinte, din Sion să vie 

În creștinătate a ta-mpărățâie,

Și-ț întoarce prada carea ți-i robită, 

Să-ș vie la urmă-n țara cea dorită.

Să vază Iiacov, să să veselească, 

Cu creștinătatea să te proslăvască.