PSALMUL 64 

Ție să cuvine, Doamne svinte*, Lauda-n Sion să țî să cânte. Și ție făgadă să va da-să În Ierusalim1, svânta casă. Să mi-auz și mie de făgadă, Când vei strânge tot omul la radă. Atunci de pârâș fără de lege Și de păgânătăț ne vei șterge. Ferice de cine li-i aleasă De-i vei lua la svânta ta casă, În curțâle cele desfătate, Să să îndulcească-n bunătate, De beserica ta de cea svântă, Ce stă cu minune, ne-având smântă. Ne rugăm și noi, Dumnezău sfinte, Să ne-asculț la ceas de rugăminte. Că svinția-ta ești așezare Pre uscat tuturor și pre mare. Tu sprejinești munțâi în vârtute, Când turburez marea cu vânt iute. De valuri, de urlet să-ntrestează Toț păgânii și să spământează. Și de semne ce văd îi ia teamă, Pre cei de departe, fără samă. Demineață când ieș, tu dai rază, Și de tine cina să-mfrâmșază. 

1 Pronunțat I-e-.

De tine pământul să adapă, Și de bișug nime nu să scapă. Că părăul tău, Dumnezău, varsă, De sațâu gătind tuturor masă. Brazdele pământului le-mbată, Să rodească secere bogată. În ploi bune, vesele să crească Vipturile și să să mulțască. Anul cu cunună l-nărocește Și cu de tot bine l-îndulcește,

’

Câmpii de grăsâme să să împle Și pustia grasă să să tâmple. În frâmsețe, dealurile nalte Bucurie le-a-ncinge să salte. Să-nvăscură oile, mieorii, Și s-or veseli secerătorii De zăpódii ce vor unda grâne, Și toț vor cânta sătui de pâine.