PSALMUL 63 

Dumnezău svinte, tu mi-auz glasul*, Ce mă rog ție preste tot ceasul. 

Și de pizmașii îm derădică Mișelul suflet fără de frică. Și să m-acoperi de ceata strâmbă Ce dau cu mulțâi să-m saie-n gârbă. Că li-i tăioasă limba ca spata, Cu venin iute li-i arcul gata. Fără de veste, cu lancea plină, Vor să săgete cei fără vină. Ne-având de tine, Doamne, sâială, Dau de-l împroașcă toț cu năvală. Ș-au întăritu-ș cuvânt de sfadă, Să-ntinză lațuri, să puie nadă. Zâcând că n-are cine să-i vază, Cearcă-n tot ceasul ce să le cază. Ce ei ș-or pierde toată sărita, Cercând altóra să vază smânta. Ce pentr-aceea, Dumnezău svinte, Ce fac viclenii să-i iei aminte. Și te rădică de le spari ceata, Să le slăbască arc și săgeata. Sâlă să n-aibă să păgubască, Ca și săgeata cea cuconească. Limbile-ntr-înșii să ostenească, Lumea de dânșii să să ciudească. Și să să teamă de cii tot omul, Să pomenească ce-au făcut Domnul. Și ce lucrează toț să-nțăleagă, S-aibă direptul inemă-ntreagă. Și toț direpții le va fi fală, Având pre Domnul de sprejineală.