PSALMUL 68 

O, Dumnezău svinte, tu mă scoate De pohoi de ape, toi de gloate, Ce-m vine la suflet, și de gloduri Cu pâcle adânce, fără poduri. Că sunt încungiurat de adâncuri, De mă trage vivorul la smârcuri. Strigând mi-au venitu-mi amețală, Mi-au amurțât limba-n osteneală. Ochii să tâmpiră de zăbavă, Dorind, Doamne, de svânta ta slavă. Și pizmașii miei stau împrotivă, Fără număr, cu ceată zlobivă. Perii capului mieu covârșiră, Asupra mea când stau de să-nșiră. Fără vină mă dederă platnic, Și tu, Doamne, mă știi de sunt pradnic, Și greșelele m-știi de grămadă, Că de tine nu-mi este tăgadă. Pentr-aceea mă rog, Doamne svinte, Și de mine să-ț fie aminte, Să nu ducă direpții rușine Și necinste-n ceva pentru mine, Că eu pentru tine duc ocară Și mustrare ce-mi vine din țară, Cu răceală ce-m iese pre față, Cât de mine li-i frațâlor greață. Ce-s cu mine născuț dintr-o maică Vor de sine strein să mă facă. 

Petrec pizmă și mustrare deasă. Și cându-m postesc mișelul suflet, Duc ocară ce nu-m este-n cuget. Iară când mă-mbrac în strecătoare, Le sunt de batgioc în sărbătoare. Ceia ce beau la crâșme mă cântă Și pre la porț mă iau în prohită. Iară eu cătră tine cu rugă Mă rog, Doamne, că sunt a ta slugă. Și-m cerc vreme să mi-aflu-ndemână De la tine să iau milă plină. Și să mi-asculț, Doamne,-ntr-adevară, Să nu mă laș să hiu de ocară, Nice să laș să m-afunde tina, Ce să rădici de pre mine vina. Și să scap de cine mi-s cu greață Și de genuni adânci, line-n față. Vivorul apei să nu mă tragă, Să mă-nghiță genunea cea largă, Nice smârcul buza să-ș deșcheie Să mă soarbă și să să încheie. Ce să mi-asculț, Doamne,-n greutate, Că-ț este mila cu bunătate. Și cu ale tale ieftinețe Să cauț cătră mine cu blândețe. Să nu-ț ascunz a ta svântă față Despre mine, Doamne, cu vro greață, Ce-ț sunt slugă, și-n mișelătate Să mi-auz de sârg cu bunătate. Mișelul să-m iei suflet aminte 

Și să-l izbăvești, Dumnezău svinte. Pentru pizmașii miei tu mă scoate, Că tu-m cunoști mustrările toate. Pâșcăiala m-știi și de ocară, De pizmașii ce-m supără-n țară. Sufletului mustrare-i sosește Și mișelăciune-i prisosește. Așteptam cineva să mă plângă La nevoaie ce sunt și la tângă 

’

Să mă mângâie, și n-ávea nime Să să găsască din omenime. Și mă hrăniră-n foame cu here Ceia ce i-am hrănitu-i cu miere. Și-n sete cu oțăt m-adăpară, Să le fie masa de ocară. Să să puie-nainte-le cursă, Ce-m dederă oțăt pentru mursă. Să-ș ia plata și să să smintească, Și-ntunecăciunea să-i orbască. Să nu vază când vor da de scârbă, Să-i zgârcească răutatea-n gârbă. Și să-i verse Domnul cu mânie, Să-i agiungă undă cu urgie, Să le fie curțâle pustie, 

Și casele de dânș să rămâie, Nime-ntr-înse să n-aibă să șază, Să șuire cine-a-ntra să vază. 

Că pre cela ce i-ai dat certare Alergară să-l bată mái tare. Și mă preste rane usturară, Preste-adaos mai mult mă mustrară. 

Dă-le și lor adaos pre vină, 

Pre greșală certare deplină. Și să nu-ț încapă-n dereptate, 

Ce să le raz numele din carte. Cu direpții să nu-i scrii la viață, 

Și să li să puie vina-n față. Iară eu, într-a mea lângegiune, 

Te am, Doamne, de vindecăciune. Și ț-voi lăuda cinstitul nume, 

Doamne svinte, cu cântec pre lume, Și cu laudă te voi mări-te, 

Pentru ca să-ț placă, Doamne svinte, Decât vițăl tânăr, când răsare, 

De-i cresc coarne și gemănări tare. Să mă vază mișeii, să salte 

Cu veselii, cu cântece nalte. Cercaț pre Dumnezău fără greață, 

Să vă custe sufletele-n viață. Că mișeilor Domnul le-ascultă 

Și-i sloboade din grijea cea multă. Și ferecațâi săi nu-i defaimă, 

Ce le trimite vești bune-n spaimă. Lăudațî-l, ceriuri și pământuri, 

Cu dealuri, cu șesuri și cu câmpuri, Și mările vesele să salte, 

Cu unde s-arunce valuri nalte. Câte-ntr-înse să mișcă ș-au viață, 

Să să veselească cu dulceață. Că Dumnezău au dat mântuință 

Sionului, să n-aibă sâință. Și cetățâle toate s-or face 

’N jidovime și vor sta cu pace, Să lăcuiască și să petreacă, Și uríce pre dânsă să-ș facă. Slugile tale ce-s cu credință Să-ș descalece-ntr-însă sămânță, Ce iubiră preasvântul tău nume Decât binele tot de pre lume.