PSALMUL 79 

Cela ce paști pre Izráil, a ta turmă* , De-ndereptez pre Iosif1 într-a ta urmă, 

1 Pronunțat Io-sif.

Cela ce șez pre heruvimi, te ivește Denaintea lui Efrem de te oștește. Și Veniamin în frunte să te vază, Cu Manásii, în război cum sloboz rază. Și te scoală cu putere de ne-agiută, Să nu him făr-agiutori în grije multă. Și ne-ntoarce cătră mila ta cea svântă, De-ț ivește fața ta, să te-avem vântă, Că tu, Doamne, cu puterea ta cea mare Baț războaie ca cela ce ești Domn tare. Dară pre noi pănă când vei fi cu scârbă Și pre robii tăi ne laș cu rău în gârbă? Nu ne-asculț în greutate mișea rugă, Ce ne laș cătră pedeapsă-n vreme lungă. Ne-ai hrănitu-ne cu pâine de plânsură Și ne-ai adăpat în lacrămi cu măsură. Laș de súntem megieșilor de pradă Și pizmașilor de price și de svadă. Doamne,-ntoarce cu puterea ta cea svântă, De-ț ivește fața ta, să te-avem vântă. Din Eghipet ț-ai mutat vie buiacă Să rodească vin și strugurii să-ț placă. Curățât-ai denainte-i toț păgânii, Când ai răsădit, ș-ai zmult din cale-i spinii. I-ai lățâtu-i rădăcinele cu jancuri, De s-au plodit prin pământ în toate laturi. Toate dealuri de frunza ei să umbrează Și cu vițele ei chedrii să-nfrâmșază. Cu curpenii păn-în mare să lățește Și pănă-n văi cu mlădițe odrăslește. Dară căce, Doamne, lași gardul să-i cază 

Și nu caț ce-i fac drumeții și-i lucrează? O scurmară vierâi cei graș de la luncă, Și zâmbrii o pasc și-n coarne o aruncă. Ce te-ntoarce din ceri, Doamne, de-ț vez via, Că-i stricată ș-au umplut sălbătăcia. Să deregi ce-ai pus cu mâna ta cea svântă Și să-ț pui într-însă om fără de smântă. De arsuri să o ferească, de răsâpă, Sloboz, Doamne, groaza ta să-i piarză-n pripă. Dă-ț cu omul tău direapta ta cea mare Și cu fii de om voroavă pre-așezare. Iară noi, Dumnezău svinte, cu dulceață Lângă tine ni-om lipi să ne dai viață. Și ț-vom striga svântul nume-n greutate, Să te-ntorci, Doamne, spre noi cu bunătate. Și să-ț ivești fața ta cea luminată, Să ne fie țara-n pace așezată. 

PSALMUL 80 

Bucurațî-vă, direpții toț, de Domnul*, Ce agiută lui Iiacov ș-a tot omul. Bateț tâmpăna și zâceț în lăute, Și cântaț cântări frumoase-n viersuri multe. Bucinaț cu veselie-n sărbătoare, ’N lună noauă, să s-auză pre supt soare. Că lui Izrail porunca ce-au dat Domnul Și tocmala lui Iiacov ști tot omul. 

I-au pus Domnul cu Iósif1 mărturie, Cându-l scotea din Eghipet din șerbie, De la oameni ce nú le știa pre limbă. Și i-au descărcatu-i sarcina din gârbă, Și de coșuri ce lucra de rogojină, Și de scârbă ce ducea-n țară streină. Te-am izbăvit, zâce Domnul, din nevoaie Și ț-am datu-ț să-ț petreci viață pre voaie. Ș-am grăit cu tine-n holbură de pară Și cu apa te-am cercat, de să ști-n țară. Ce să mi-ascultaț voi, oameni, ce voi zâce, Și tu, lzrail, să nu te pui cu price. Să ferești să nu te ia cu-nșelăciune Vrun domn proaspăt, să-i slujești cu-nchinăciune. Că Dumnezău nu ți-i altul fără mine, Eu te-am scos de la Eghipet cătră bine. Cască-ț gura cât ți-i voia, să te saturi, Că te voi umplea, să nu cerci bine-n laturi. Ce oamenii miei nu-m bagă-n samă graiul, Iacov nú va să-i fie cu mine traiul. Pentr-aceea i-am lăsat în volnicie Și să-ș umble-n gândul lor, și-n buiecie, Că de-ar hi vrut oamenii miei să m-asculte, Izráil răzleț să nu-mble-n cărări multe, Iară eu pre toț pizmașii lor cu mâna I-aș smeri, să hie-ntocma gios cu tina. Ce lui Dumnezău pizmașii vor să-i mință, Că le-au dat în vreme lungă să să sâmță, Mâncând mana decât jemna mai frumoasă Și sugând miere din piatra cea vârtoasă. 

1 Proniințat I-ó-.