Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume ⁷ ,

De să minunează-n toate părț de lume!

Că prin toate ceriuri tu dai cuviință,

Sugarii din brațe ț-cântă cu credință,

Când vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul,

Să-i culegi dobânda, să-i răstorni sălașul.

Văz că-i făcut ceriul de mânule tale,

Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale.

Ai tocmit și luna să crească, să scază,

Să-ș ia de la soare lucoare din rază.

Stele luminate ce lucesc pre noapte,

De dau cuviință, tu le-ai urzât toate.

Ce poate fi omul de-l aduci aminte,

De cerci pentru dânsul folos înainte?

Sau fiiu-său doară, ce ți-i cu credință,

De grijești de dânsul și-i faci socotință?

Puțân nu de-atocma cu îngeri în slavă, 

I-a-ntrece cu cinstea fără de zăbavă.

Mare cuviință i-ai dat și cunună

Să dea-nvățătură cu tocmală bună.

L-ai pusu-l mai mare, toate să-l asculte,

Câte sunt pre lume cuvânt să nu-i mute.

Și i-ai supus toate supt a lui picioare, 

Oile și boii, și tot de supt soare,

Dobitoc sălbatec de câmp și de luncă,

Jigănii sirepe, ce strică ș-apucă,

Pasările toate, ce sunt zburătoare

De vânt și de apă ce-s înotătoare,

Pre chiții cei mare, pre tot feli de pește,

Și-n tot ce-i în mare el oblăduiește.

Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume,

De să minunează-n toate părț de lume!