Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m ești razăm tare ⁶ , 

De la gonaci mă scoate, de grea supărare.

Cândái să nu mi-apuce sufletul ca leul, 

Când nu-i cine mă scoate, cându-m vine greul.

Doamne, Dumnezăul mieu, de-am făcut aceasta, 

De este strâmbătate în mânu-mi dând plata,

De-am întors răutate, prin rău cine-m face, 

Sau cuiva strâmbătate, mie ce nu-m place,

De la gonaci cădere las să mi să tâmple

Asupra mea pizmașii mânia să-ș împle,

Sufletul să-m gonească pizmașii la fugă,

Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă.

Viața-n pământ să-m calce atocma cu pravul

Și slava să-m defaime, precum li-i năravul.

Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă,

Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă.

Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică.

Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică.

Te vor încungiura-te năroade de gloate,

Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate.

Beserica cea svântă carea ți-i de slavă

Să o-ntorci spre nălțâme fără de zăbavă.

Domnul giudecă gloate, giudecă-mi și mie,

Cu a ta dereptate, fără de mânie.

Păcătoșilor răul să să obârșască,

Să-ndereptez direptul să să proslăvască.

Că tu cerci de-amănuntul inema și zgăul

Și știi cu de-adevărul direptul și răul.

Agiutoriul mieu este, Doamne, de la tine,

Ce scoț din greutate pre carii ț-vor bine.

Domnul giudeț direptu-i, tare și lung rabdă,

Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă.

Și de nu veț întoarce cătră pocăință,

Are săgeț amână scoase din tulbiță.

Arcul întins încoardă, lancea strălucește,

De strică și răstoarnă în ce să oprește.

Și-n voi le-a slobozî-le, arse și-nfocate,

Aceste vase toate de moarte gătate. 

Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere

Și-ș fată strâmbătate, de-i face scădere.

Cine va săpa groapă altuia să-l surpe,

Sângur ș-va cădea-n râpă și viața ș-a rumpe.

Că i să va întoarce în cap răutatea

Și i s-a strânge-n creștet toată strâmbătatea.

Mărturisi-ț-voi, Doamne, a ta dereptate,

Și numele tău cel nalt cânt cu bunătate.