Ferice de omul ce n-a merge

    În sfatul celór fără de lege

Și cu răii nu va sta-n cărare,

    Nici a ședea-n scaun de pierzare. 

Ce voia lui va fi tot cu Domnul 

    Și-n legea lui ș-a petrece somnul, 

De să va-nvăța de zî, de noapte, 

    Să-i deprinză poruncile toate. 

Și va fi ca pomul lângă apă, 

    Carele de roadă nu să scapă. 

Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, 

    Ce pre toată vremea va sta verde. 

Și de câte lucrează i-sporește,

    Și agonisita lui va crește.

Iară voi, necurațâi, ca pleava,

    De sârg veț cunoaște-vă isprava. 

Când s-a vântura dintr-are vravul, 

    Vă veț duce cum să duce pravul, 

Și cu grâul n-iț ¹ cădea-n fățare, 

    Ce veț fi suflaț cu spulbărare. 

Și la giudeț nu vă s-afla locul 

    Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul. 

Nici păcătoșii din direapta 

    Vor fi cu direpții să-ș ia plata, 

Că celór direpț Domnul le vede 

    Toată calea din scaun ce șede. 

Și calea păgânilor cea strâmbă 

    Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.