Anul 1867

La vreo două săptămâni după nuntă, unul din cunoscuţii noştri ne-a spus că în Sin Otecestva23 (Nr. 34, februarie 1867) a apărut un articol despre Feodor Mihai-lovici, sub titlul Căsătoria unui romancier. Am făcut rost de ziar şi am citit următoarea notă: „Corespondentul din Petersburg al ziarului „Nord„ scrie următoarele: „Se discută mult despre o căsătorie care a avut loc în lumea noastră literară şi care s-a aranjat într-un mod destul de ciudat. Unul dintre cei mai cunoscuţi rarnancieri ai noştri, puţin cam distrat şi nu prea punctual în ceea ce priveşte obligaţiile faţă de editori, şi-a adus aminte la sfârşitul lui noiembrie că până la 1 decembrie trebuie să scrie un roman cel puţin de două sute de pagini, altfel fiind pasibil de plata unei mari despăgubiri. Ce era de făcut? E drept, subiectul era găsit, scenele principale imaginate, dar nu scrisese nici un rând, iar până la termenul fatal nu mai rămăsese decât o săptămână. La sfatul unuia din prietenii săi, autorul nostru, ca să-şi uşureze munca, a invitat un stenograf şi a început să-i dicteze romanul, uiwblând de colo colo prin cameră şi trecându-şi întruna degetele prin pletele sale lungi, în speranţa să mai stoarcă ceva idei noi. Am uitat să vă spun că stenograful invitat de autor era o fată tânără, îmbibată de idei moderne, fără să fie, însă, nihilistă, şi care ştia să-şi aranjeze prin propria sa muncă o situaţie independentă. Tot chinuindu-se să găsească idei noi, d. X. (cu litera aceasta vom însemna numele romancierului) aproape n-a observat că stenografa lui era tânără şi foarte drăguţă. In primele zile, lucrul a mers cum nu se poate mai bine, dar cu cât se apropiau de deznodământ, au început să apară greutăţile. Eroul romanului era văduv, trecut de prima tinereţe şi nici prea frumos, şi s-a îndrăgostit de o femeie tânără şi drăguţă.

Romanul trebuia terminat printr-un deznodământ firesc, fără sinucidere şi scene triviale. Ideile îl ocoleau pe autor, părul său lung începuse să sufere din cauza asta, iar până la terminarea romanului nu mai erau decât două zile. Era gata să ajungă la concluzia că e mai bine să plătească despăgubirea, când deodată colaboratoarea lui, care până atunci îndeplinise în tăcere obligaţiile de stenografă, s-a hotărât să-l sfătuiască pe romancier să-şi aducă eroina la convingerea că împărtăşeşte şi ea sentimentul de dragoste.

— Dar nu e firesc! Exclamă autorul, gândeşte-te că eroul e un becher bătrân, aşa ca mine, iar eroina e în plină strălucire a frumuseţii şi a tinereţii sale… Aşa, ca dumneata, de pildă.

Stenografa a replicat că un bărbat nu cucereşte o femeie prin înfăţişarea sa, ci prin inteligenţă, talent etc., etc. Până la urmă deznodământul propus de ea a fost acceptat şi romanul terminat la timp. In ultima zi de lucru, d. X a rugat-o, uşor emoţionat, să-i permită s-o viziteze pe frumoasa stenografă, ca să-i exprime gratitudinea sa. Ea căzu de acord.

— Atunci să vin mâine la dumneata? Spuse X.

— Nu, dacă se poate veniţi poimâine, răspunse ea. Romancierul veni la ora fixată şi după cea de a doua ceaşcă de cafea riscă să facă o declaraţie de dragoste. Declaraţia fu primită cu bunăvoinţă. De ce atunci, întrebă d. X., n-ai vrut să mă primeşti ieri? M-ai fi făcut fericit cu o zi mai devreme.

— Pentru că, îi răspunse, roşindu-se toată, stenografa, ieri trebuia să vină la mine o prietenă, care e mult mai drăguţă decât mine şi mi-era teamă că o să te facă să-ţi schimbi intenţia.

Romancierul a fost entuziasmat de această mărturisire naivă, care-i demonstra că e într-adevăr iubit.

Să nu credeţi, însă, că romanul despre care vă vorbesc s-a terminat printr-un deznodământ care în Rusia poartă numele de căsătorie civilă. Dimpotrivă, perechea s-a cununat acum câteva zile într-o parohie de prin partea locului”.

Soţul meu şi cu mine am râs mult de acest articolaş şi Feodor Mihailovici a spus că, după tonul cam vulgar al relatării, lucrurile n-au decurs fără amestecul lui A. P. Miliukov, care cunoştea bine obiceiurile soţului meu. (Lui Feodor Mihailovici îi plăcea într-adevăr ca atunci când dicta să se plimbe prin cameră, iar în momentele de gândire să-şi ciufulească părul).