Capitolul I Oraşul nou

În ziua în care Frank Algernon Cowperwood, eliberat, părăsi închisoarea din Philadelphia, îşi dădu seama că viaţa pe care o dusese în acest oraș, din copilărie, se isprăvise. Adio tinereţe şi, o dată cu ea, visurile unor afaceri mărețe. Trebuia s-o ia din nou de la început.

Ar fi de prisos să repetăm acum a doua criză care a urmat falimentului dezastruos al lui Jay Cooke & Comp l-a îmbogăţit pentru a doua vară. Într-un fel, această avere redobîndită îl mai domolise puțin. Soarta părea să-i surîdă din nou. Se săturase, oricum, pînă peste cap de bursă, ca mijloc de existenţă, nici să nu mai audă de ea! Avea să-şi încerce norocul într-altă parte, atîtea posibilităţi îi stăteau în faţă, în Far West — la tramvaie, misit funciar, cîte și mai cîte. Philadelphia nu-l mai interesa. Deşi acum era liber și bogat, oamenii cu pretenţii tot mai credeau că purtarea lui fusese scandaloasă, iar lumea finanțelor şi buna societate se uitau încă de sus la el. Trebuia să-și croiască singur drum în viaţă, neajutat de nimeni sau doar pe ascuns, iar prietenii de odinioară să-i urmărească, ascensiunea de la distanţă.

Așa stînd lucrurile, într-o bună zi luă trenul, condus la, gară de fermecătoarea sa iubită, care abia, împlinise douăzeci şi şase de ani. O privea cu tandrețe, deoarece Aileen era chintesenţa unui anumit tip de trumuseţe feminină.

— La revedere, scumpa mea, rosti zîmbind, cînd clopoţelul anunță plecarea trenului. Scăpăm noi curînd de oraşul ăsta. Nu-ţi face inimă rea. Mă, întorc în două-trei săptămîni, sau, dacă nu, trimit după tine. Te-aş lua acum, dar nu ştiu cum e pe acolo. Să văd unde ne instalăm și pe urmă mă ocup eu și de povestea asta cu banii, şi atunci să te ţii. N-o să trăim mereu aşa, în umbră... Divorţez, apoi ne căsătorim, şi totul o să meargă strună. Ce nu faci cu bani!

O privea cu ochii lui mari, reci şi pătrunzători, iar ea îi prinse capul în mîini.

— Vai, Frank! Ce dor o să-mi fie de tine! Eşti tot ce am pe lume.

— În două săptămîni, îi mai spuse zîmbind în timp ce trenul pornea, îţi telegrafiez sau mă întorc. Fii cuminte, iubito.

Se uita după el sorbindu-l din ochi, nebună de dragoste — un copil alintat, răsfățata familiei, o fire pătimaşă — tipul de femeie făcută să placă. Înălţă capul, împodobit de un păr frumos, auriu-roșcat, şi-i trimise a sărutare. Apoi plecă; cu paşi mari, sigari, cu mers legănat — genul de femeie după care bărbaţii întorc capul.

— Uite-o, asta-i fata aia a lui Butler, spuse unui coleg un impiegat de la Căile ferate. Ce zici? Cred că nimeni nu-şi poate dori ceva mai bun.

Asta era tributul firese pe care totdeauna pasiunea și invidia îl plăteşte frumuseții şi vitalităţii. Aşa fost de cînd e lumea.

Pentru prima dată în viaţa lui, Cowperwood făcea o călătorie mai lungă decît pînă la Pittsburg. Aventurile sale din viața comercială, deşi strălucite, nu depășiseră hotarele lumii plicticoase şi grave din Philadelphia — o lume cu oameni convenţionali şi plicticoşi, în care unii năzuiau la supremație în societatea americană cu aceleaşi pretenţii cu care a aspirau la tradiționala conducere a vieţii comerciale, cu istoria ei, cu spiritul ei plutocrat, conservator, cu o respectabilitate onctuoasă și, în fine cu toate preferințele şi pasiunile care decurg de aici. Își aducea aminte cum înaintea prăbuşirii sale ajunsese aproape stăpînul acestei lumi spilcuite, cu principii de fier, pe care atunci o credea a lui. De fapt făcea parte din ea. Acum însă, era un proscris, un fost pușcăriaş, deşi milionar. Dar aşteaptă! își repeta el mereu. Cursa o cîștigă cel care aleargă mai iute. Da, iar victoria va fi de partea celui mai tare. O să vadă el dacă lumea are să cuteze să-l calce în picioare.

În sfirşit, după o călătorie de două zile, o dată cu zorile, Chicago îi apăru înaintea ochilor. Petrecuse două nopţi într-un tren Pullman de un lux ostentativ — într-un vagon care voia să compenseze lipsa de confort printr-un rafinament de prost gust, cu mare risipă de pluș şi cristaluri — cînd începură — să apară primele cantoane, singuratice, din metropola preriei. Şinele pe lingă care mergea trenul se înmulţeau, sțilpii de telegraf erau tot mai încărcați de braţe şi sîrme, ca un păienjeniş. Departe, înspre oraș, apărea ici-colo cîte o căsuţă stingheră de muncitori, locuinţa unui suflet aventuros care îşi clădise la aşa mare distanţă o colibă pipernicită ca să poată astfel să se bucure de avantajele mici dar sigure care apar din continua dezvoltare a oraşului.

Şesul — întins ca o masă — era acoperit cu iarbă veştedă, pămîntie, rămasă de anul trecut, bătută uşor de adierea dimineţii. Dedesubt începea să mijească iarba tînără, verde, stindardul prevestitor al noului an. O atmosferă cristalină îmbrăca, nu se ştie de ce, conturul ceţos al oraşului, prins ca o muscă în chihlimbar, şi-i dădea un fel de subtilitate artistică, care-l emoţiona pe Frank. De multă vreme ahtiat de artă şi cunoscător ambițios — colecţia sa din Philadelphia, strînsă şi apoi irosită, îi formase gustul şi-i oferise prilej de desfătare, iar mai tîrziu și de multă tristeţe,— el aprecia orice tablou încîntător pe care-l descoperea în natură.

Șinele, una lîngă alta, se înmulțeau din ce în ce. Vagoane de marfă adunate aici, cu sutele, din toate colțurile ţării — galbene, roşii, albastre, verzi, albe... (Îşi aduse aminte că Chicago era punctul terminus pentru treizeci de linii de cale ferată, ca şi cum aici ar fi fost capătul lumii). Căsuţele joase cu unul sau două etaje, deşi din lemn nou, erau nespoite şi afumate, mohorîte. La bariere aşteptau tramvaie, căruțele și cabrioletele cu roţile pline de noroi. Băgă de aseamă ce drepte şi întinse erau străzile, ce prost pavate erau trotuarele şi cum urcau și coborau mereu — ici un şir de trepte, colo un adevărat peron în faţa unei case și mai departe un drumeag lung de scînduri întinse direct pe glodul preriei. Ce mai oraș ! Iată şi un braţ al rîului Chicago, murdar și ţanţoş, cu apa lui neagră și plină de păcură, purtînd puzderie de remorchere care gîfîiau, cu silozuri înalte, roșii, cafenii sau verzi, cu depozite de cărbuni sau de cherestea de un galben-cafeniu, imense şi înnegrite de fum.

Aici era viaţă; văzu asta din prima clipă. Aici clocotea un, mare oraş în devenire. Ceva trepidant în atmosferă îl atrăgea. Cît de diferit era de Philadelphia, în unele privinţe! Şi Philadelphia i se păruse un oraş fremătător, cîndva i se păruse minunat chiar —o întreagă lume. Chicago, evident mai puţin dezvoltat, promitea să-l depăşească. Aici simţea mai multă tinereţe, avea nădejdi mai mari. Într-o explozie de soare matinal care se revărsa între două depozite de cărbuni şi pentru că trenul se oprise ca să dea voie unui pod mobil să ge retragă, lăsînd vaselor mari, încărcate cu cherestea şi grîne cale liberă — în amîndouă direcţiile — se uită la un grup de docheri irlandezi, trîndăvind pe marginea unui depozit de lemne, într-o curte al cărei zid mergea de-a lungul apei. Bărbaţi voinici, în cămăși albastre sau roșii, încinşi la brîu cu o curea, specimene umane frumoase, cu pipe în gură, arşi de soare, plini de îndrăznezlă. De ce erau oare atît de chipeși se întrebă. Acest oraș primitiv, murdar, părea a fi făcut să dezvăluie tot felul de privelişti, care mai de care mai pitorești și mai emoţionante. Părea pur și simplu un cîntec ! Aici era o lume tînără, viaţa crea ceva nou. Ar fi mai bine poate pentru ei să nu se mai ducă deloc în nord-vestul țării; dar botărirea o va lua mai tîrziu.

Deocamdată avea niște scrisori de recomandaţie adresate unor persoane simandicoase din Chicago. Voia să stea de vorbă cu cîțiva bancheri, cu doi-trei reprezentanţi ai formelor de agentură şi comision. Îi interesa de asemenea bursa din Chicago, nu de alta, dar cunoştea şi pe faţă şi pe dos toate chiţibuşurile afacerilor, aici se încheiau niște tranzacţii cu cereale foarte importante.

Trenul trecu în sfîrșit pe lîngă un şir de calcanuri de case ca vai de lume, intră pe peronul lung, cu acoperișul părăginit — șandramale din care rămăsese intactă doar partea, de sus — şi făcîndu-şi loc printre cărucioarele de bagaje clămpănind de zor, pe lingă locomotivele care scuipau aburi și prin forfota, călătorilor, mergînd grăbiţi încoace şi încolo, Frank ieşi din gară, îşi croi drum pînă la Canal Street şi chemă o trăsură — una din şirul lung de vehicule care trădau spiritul de organizare al unei metropole. Hotărit să tragă la hotelul Grand Pacific, cel mai mare şi cel mai bine cotat din oraş; acolo spuse birjarului să-l ducă. În drum spre hotel studia aspectul străzilor exact cum ar fi făcut cu un tablou care l-ar fi interesat. Îl emoţionau micile tramvaie galbene, albastre, verzi, albe şi cafenii, care străbăteau străzile, şi caii numai ciolane, istoviţi, cu zurgălăi la gît. Tramvaiele astea parcă erau şubrede, făcute doar din lemne de foc, frumos vopsite şi din :oc în loc cu bucăţi de sticlă şi de alamă lucioasă ; totuşi îşi dădea seama ce avere puteai să scoţi din ele, dacă bineînțeles orașul ar fi continuat să se dezvolte în acelaşi ritm. Avea, şi asta o ştia prea bine, o adevărată vocaţie pentru tramvaie. Mai presus de tranzacţiile de bursă, de bancă, îl fascina gîndul tramvaielor şi vastele perspective de cîştiguri pe care le sugerau.