Capitolul II În recunoaştere

Oraşul Chicago! Oraşul de a cărei dezvoltare numele lui Frank Algernon Cowperwood va fi curînd indisolubil legat! Cine va fi cîștigătorul laurilor acestei Florenţe a vestului? Acest oraş ca o flacără care cîntă, inima Americii, acest poet în pantaloni de cow-boy şi în piele de ţap, acest titan necioplit şi primitiv, acest Burns citadin. Aşezat la marginea unui lac strălucitor, un rege zdrehţăros, un ţărănoi cerşind cu o epopee pe buze, un vagabond, un oraş haimana cu mintea unui Cezar şi în suflet cu forţa dramatică a unui Euripide ! Oraşul bard, care cîntă fapte măreţe şi mari năzuinţe, cu bocancii greoi, cufundaţi adînc în mocirla vremii. Fie Atena veşnic a ta, o, Eladă, iar tu Italie, fii deapururi stăpîna Romei ! Chicago este Babilonul, Troia, Ninive, al unei lumi mai tinere. Aici se întilnesc vestul uluit și estul plin de speranţe. Aici oameni flămînzi veniți din uzine şi de pe ogoare, romantici şi cu mintea plină de poezie, şi-au durat un imperiu, slăvind gloria din mocirlă.

O mulţime bizară, venită din New York, Vermont, New Hampshire, Maine, oameni serioşi, răbdători, hotărîţi, necizelați, cîtuşi de puţin, ahtiaţi să cucerească un lucru pe care cînd îl dobindesc nu sînt nici măcar în stare să-i ghicească sensul, oameni dornici de a fi consideraţi mari, hotărîţi să ajungă fără să ştie cum. Aici vine proprietarul visător din Sud, prădat de avuţiile sale; studentul plin de speranţe de la Yale, de la Harvard şi Princeton; minerul răzvrătit din California sau din Munţii Stîncoși, cu pungile doldora de aur şi argint. Aici se află străini dezorientaţi, zăpăciţi de o limbă pe care n-o cunose — unguri, polonezi, suedezi, nemți, ruşi — căutîndu-şi compatrioții, ferindu-se de vecinii de alt neam.

Aici întîlnești negri, prostituate, spărgători de greve, cartofori și aventurieri, romantici prin excelenţă. Un oraș cu o minoritate de băștinași ; un oraş ticsit cu pleava a o mie de oraşe. Lumina caselor de prostituție se zăreşte de departe, în cîrciumi auzi muzică de banjo, de ţiteră și de mandolină; în această viață minunată a noii metropole din vest s-au strîns toate visurile şi brutalitatea vremii, cu gîndul să tragă de aici maximum de plăcere — şi cu siguranţă că vor izbuti.

Primul om important din Chicago la care s-a; dus Cowperwood a fost preşedintele băncii naţionale din Lake City, cea mai mare organizaţie financiară din oraș, cu drepturi de peste paisprezece milioane de dolari, Banca se afla la Munroe, pe Dearborn Street, la cîteva străzi de hotelul lui.

— Vezi ce poţi să afli despre omul ăsta, porunci domnul Judah Addison, preşedintele băncii, cînd îl văzu pe Cowperwood că intră în anticamera lui.

În biroul lui Addison erau aşezate nişte geamuri care-i permiteau, dacă își întindea gîtul, să vadă pe toţi cei care intrau în camera sa de primire, înainte ca aceştia să-l observe pe el, şi din primul moment a fost izbit de înfățișarea şi forţa noului venit. Pentru că era foarte familiarizat cu lumea bancară şi cu marile afaceri, în general, căpătase calmul și stăpînirea de sine, calităţi pe care însă Cowperwood le avea din fire.

La cei treizeci şi şase de ani ai săi Cowperwood avea o neașteptată siguranţă de sine : era binevoitor, abil, incisiv, cu o căutătură de cîine Tera Nova sau ciobănesc, la, fel de nevinovat şi de atrăgător. Avea nişte ochi minunaţi, uneori blînzi şi vioi, luminaţă de o inteligenţă adîncă şi umană, care puteau brusc : să devină duri şi fulgerători. Ochi amăgitori şi de nepătruns, care ispiteau atît bărbaţii cît și femeile de toate condiţiile sociale.

Secretarul cu care vorbise preşedintele se întoarse cu scrisoarea de recomandaţie a lui Cowperwood,și imediat intră și acesta.

Domnul Addison se sculă instinctiv în picioare, lucru pe care îl făcea rar.

— sînt încîntat să te cunosc, domnule Cowperwood, spuse el politicos.

Te-am văzut intrînd. Vezi geamurile mele? sînt așa făcute ca să pot trage cu ochiul la tot ce se petrece în afară. Te rog ia loc. Nu vrei să iei un măr? Deschise sertarul din stînga şi scoase cîteva mere roşii, lucioase şi întinse unul lui Cowperwood. Eu întotdeauna mănînc un măr la ora asta.

— Mulţumesc, nu... răspunse Cowperwood, amabil, între timp cîntărind inteligenţa şi firea bancherului, nu iau niciodată nimic intre mese, dar vă mulțumesc pentru amabilitate. sînt în trecere prin Chicago şi m-am gîndit că ar fi bine să nu mai aștept şi să aduc scrisoarea de recomandaţie acum. Aș dori cîteva informaţii despre investiţiile care se pot face în acest oraş.

Addison, un om scund, gras şi roşu la faţă, cu favoriți cărunţi care coborau pînă la lobul urechii şi niște ochi căprui-cenuşii, ageri, strălucitori — un om mîndru, vesel şi mulțumit de sine — molfăia mărul pe care-l luase și-l privea pe Cowperwood care vorbea. După cum se întîmplă des în viaţă, lui Addison îi plăcea sau îi displăcea cineva la prima, vedere și avea foarte multă încredere în judecata sa asupra oamenilor. Pentru un conservatur ca Addison era aproape absurd felul în care, de la început, se simțea atras de Cowperwood — un vin superior lui în toate privinţele — nu atît din cauza scrisorii de la Drexel, care sublinia „geniul său financiar indiscutabil” şi avantajul pe care l-ar reprezenta pentru Chicago stabilirea tînărului în oraș, dar mai ales din cauza privirii irezistibile a acestuia. Rezerva pe care Cowperwood o menținea inflexibilă avea ceva profund uman, care-l mişca pe colegul său mai vîrstnic. Fiecare în felul său era o adevărată enigmă, tînărul din Philadelphia însă, desigur, o enigmă mult mai subtilă, Addison, pentru toată lumea trecea drept cetăţeanul model, care se ducea regulat la biserică ; el reprezenta un punct de vedere la care Cowperwood nu s-ar fi coborît niciodată. Amîndoi oameni aprigi, avizi să obțină tot ce se poate obţine de la viață — dar Addison nu avea forța lui Cowperwood, fiindu-i teamă, foarte teamă de răul pe care viaţa ar fi putut să i-l pricinuiască, Omul din fața lui însă nu ştia ce-i frica. Addison, cumpătat, filantrop, aproba de formă plicticoase conveniențe sociale, dădea impresia că-şi iubește nevasta, de care se săturase pînă peste cap, si se desfăta, in taină, aiurea. Omul dinaintea lui nu prea era dus la biserică, nu se destăinua decit prietenilor intimi, pe care îi domina prin inteligență, şi făcea exact ce-i plăcea.

— Ei bine, uite, domnule Cowperwood, reluă Addison. Noi, cei din Chicago, avem o părere atît de bună despre noi înşine încît uneori ne e frică să spunem tot ce gîndim de teamă să nu fim luați puţin drept lăudăroşi. Sîntem ca mezinul familiei, care ştie că ar putea să-i snopească-n bătăi pe ceilalți frați, dar n-o face pentru că nu vrea — în orice caz nu încă. Deocamdată nu prea sîntem frumoși, dar cine a pomenit băiat frumos în perioada de creştere? Nici o grijă, pînă la urmă tot o să fim. Pantalonii, pantofii, hainele și pălăriile ne rămîn mici din şase în şase luni și de aceeea avem un aer puțin demodat, dar hainele astea urîte, domnule Cowperwood, ascund mușchi şi oase solide, și cînd începi să cunoşti orașul, n-o să te mai uiţi atît de mult la haine.

Domnul Addison închise puţin ochii săi rotunzi şi onești care acum aveau o privire severă. Vocea i se înăspri și brusc căpătase un sunet metalic. Cowperwood îşi dădea bine seama că interlocutorul său era sincer îndrăgostit de oraşul lui de adopţiune. Chicago era metresa lui adorată. După o clipă, pielea din jurul ochilor i se încreţi, expresia gurii se îmbună şi zîmbi.

— Aş vrea să-ţi spun cît mai mult, continuă Addison. sînt atîtea lucruri interesante de spus.

Cowperwood îl incurajă cu o privire blîndă, ceru amănunte despre o anumită industrie, apoi despre alta, despre o meserie sau alta și despre diferite profesiuni. Aici era o atmosferă care nu semăna cu cea din Philadelphia — mai aerisită, mai generoasă. Tendinţa de parvenire şi de a trage cît mai multe foloase din resursele locale, caracteristică Vestului, lui Cowperwood îi plăcea, era un aspect al vieţii, indiferent dacă lui îi va sluji sau nu. Are să-i folosească în carieră, cine ştie. Trebuia să-şi şteargă trecutul de fost puşcăriaş; avea deocamdată o nevastă și doi copii — cel puţin în fața legii — de care era hotărît să se descotorosească (din punct de vedere financiar, însă, dorea să le dea tot sprijinul). Va avea nevoie de această atitudine entuziastă şi fără prejudecăţi a Vestului, ca să i se ierte indiferența și curajul cu care refuzase totdeauna să se supună conveniențelor sociale. Fac ce-mi place era legea după care se conducea, dar pentru asta trebuie să potolească şi să înfrîngă prejudecățile celorlalţi. Bancherul, deşi nu prea maleabil, putea totuşi deveni un prieten de nădejde şi util.

— Oraşul, domnule Addison, mi-a făcut o impresie cît se poate de bună, spuse Cowperwood, după un timp, deşi în sufletul lui recunoștea că asta nu era decît in parte adevărat ; nu-i venea de loc să creadă că pînă la urmă se va resemna să trăiască într-un loc plin de hîrtoape şi schele, cum era pe atunci Chicago. Din tren n-am văzut decît o parte din oraș. Îmi place iureșul vieţii de aici. Cred că-i un oraş de viitor.

— Ai venit, cred, prin Fort-Wayne, spuse Addison, superior, şi ai văzut partea cea mai urîtă. Trebuie să-ți arăt cartierele mai frumoase.

Apropo, la ce hotel stai ?

— La Grand Pacific.

— Și cît timp rămîi pe aici ?

— Numai o zi-două.

— Ia să văd, spuse Addison, scoțindu-și ceasul. Cred că n-ai nimic împotrivă dacă ne întîlnim cu cîțiva din oamenii noştri importanţi... avem la clubul Union League o sală, sus, unde ne ducem din cînd în cînd să luăm masa. Dacă-ţi face plăcere, aș vrea să vii cu mine acolo la ora unu. Găsim cu siguranţă cîțiva dintre ei — un avocat de-ai noștri, ceva oameni de afaceri, judecători...

— Perfect, zise simplu financiarul din Philadelphia. Sînteţi cît se poate de amabil. Ar mai fi cîțiva oameni pe care vreau să-i cunosc, adăugă Cowperwood, ridicîndu-se şi uitîndu-se la ceas. Dau eu de clubul Union și singur. Unde se află biroul lui Arnee l & Comp?

Cînd îl auzi pomenind de marea Societate a conservelor de carne, unul din depunătorii cei mai importanţi ai băncii sale, Addison schiţă un gest de încuviințare. Acest tînăr, cu cel puţin opt ani mai mic decît el, îi dădea inpresia unui viitor magnat al finanței.

La dejunul de la Union Club, după ce discută cu Arneel, un conservator corpolent şi agresiv, și cu iscusitul preşedinte al bursei, Cowperwood făcu cunoştinţa unui grup eterogen de oameni între treizeci şi cinci şi şaizeci şi cinci de ani, strînşi în jurul mesei, într-un cabinet particular, cu mobilă grea, de nuc negru sculptat, pe perete cu portretele unor vechi cetăţeni ai oraşului, şi cu o tentativă artistică în vitrourile pestriţe care împodobeau ferestrele. Asistența se compunea din oameni înalți, scunzi, slabi sau obezi, bruni ʼsau blonzi, cu ochi şi fălci care variau de la tipul tigru, rîs şi urs la tipul vulpe, dulău domesticit şi buldog morocănos. În această societate aleasă fiecare era cineva.

Lui Cowperwood îi plăcea atît domnul Addison cît şi domnul Arneel şi-i considera iscusiţi şi serioşi. Anson Merrill, de asemenea, îi păru interesant, un om mărunt, amabil și îngrijit, care sugera palate, feciori şi în general viață luxoasă de pe vremuri ; Addison i-l prezentase drept faimosul prinţ al colonialelor, negustorul de frunte, cu ridicata şi în detaliu, din Chicago.

Mai era şi un anume domn Rambaud, unul din fondatorii societăţilor de cale ferată; Addison i se adresă cu un zîmbet jovial:

— Domnul Cowperwood a sosit de la Philadelphia şi nu este încă singur dacă doreşte Bau nu să piardă ceva bani aici, la noi. N-ai vrea să-i vinzi o bucată, din pămîntul ăla prost, pe care-l ai în nord-vest.

Rambaud — un om slab, palid, cu o barbă neagră, un om cu multă forţă interioară, îmbrăcat, după cum observase Cowperwood de la început, cu mai mult bun gust decît majoritatea celorlalţi — îi aruncă lui Cowperwood o privire perspicace, dar rezervată, cum îi șade bine unui om bine crescut; avea un zîmbet enigmatic, dar binevoitor. Cowperwood îi răspunse printr-o privire pe care Rambaud n-a putut-o uita niciodată. Ochii lui Cowperwood exprimau mai mult decît ar fi putut exprima orice cuvînt. În loc să-şi piardă timpul cu glume uşoare, domnul Rambaud preferă să-i explice anumite lucruri în legătură cu nord-vestul. Asta — își zicea el — l-ar putea interesa pe tînărul din Philadelphia.

Pentru un om care a dus o luptă crîncenă într-una din marile metropole unde a avut de-a face cu tot felul de situaţii, unele dubioase, altele plăcute, cunoscînd fel de fel de oameni de la cei decenţi, cumsecade și înţelegători, pînă la, pisălogi, pe care, cel puţin în America îi întîlneşti, fără doar și poate, în vîrful piramidei sociale, în orice oraș, mentalitatea, şi semnificația unui alt grup, din alt oraș, nu se deosebea prea, tare de ce cunoștea el; și totuşi, dacă te gîndești bine, se deosebea.

Cowperwood ştia acum că lumea se deosebește totdeauna întrucîtva, indiferent de perspectiva şi împrejurările din care o priveşti, indiferent de climă sau de altceva. Pentru el, trăsătura cea mai caracteristică a omului o constituie firea lui ciudată, care-l poate face să devină orice sau îl poate reduce la nimic, după cum hotărăsc timpul și condiţiile exterioare date. În clipele lui de răgaz — cînd nu era prins de afaceri şi socoteli, de altminteri rare — Cowperwood medita adeseori la sensul real al vieţii. Dacă n-ar fi fost un mare financiar și, mai presus de an minunat organizator, ar fi putut deveni un filozof individualist remarcabil — o vocaţie la, caredacă s-ar fi gândit atunci cît de puţin, i-ar fi părut absurdă. Cariera lui, aşa cum înţelegea el, trebuia, să fie legată de aspectul material al vieţii, ori mai degrabă de o teoremă de gradul trei și patru, sau de acele silogisme în legătură cu lucruri materiale care reprezentau bogăţia.

Venise aici să studieze cerinţele generale şi urgente din Middle Vest — să pună mîna, dacă va fi în stare, pe frînele puterii şi ale bogăției şi să se ridice la o faimă unanim recunoscută. Din conversațiile pe care le avusese în dimineaţa aceea aflase despre natura şi semnificaţia abatoarelor, despre posibilitatea de extindere a căilor ferate şi a transportului maritim şi fluvial, despre ponderea uriaşă a tranzacţiilor imobiliare, a speculațiilor de cereale a hotelurilor şi a comerţului de fierărie. Aflase despre existenţa unor fabrici care furnizau orice fel de maşini — pentru automobile, pentru ascensoare, pentru maşini de legat snopi, pentru mori de vint şi aşa, mai departe. În Chicago, orice nouă industrie părea prosperă. Într-o discuţie purtată cu prese dintele bursei din Chicago, pentru care avusese o scrisoare de recomandaţie, aflase că foarte puţine acţiuni din Chicago se negociau la bursă. Se făceau speculaţii mai ales în legătură cu grîul, porumbi şi tot soiul de cereale. La New York se primeau dispoziţii telegrafice din Chicago pentru jocul de bursă al acţiunilor împortante din Est — şi nu se proceda niciodată altfel.

Privea aceşti oameni, simpatici şi politicoşi, care discutau numai generalităţi fără să-şi destăinuiască planurile, şi se întreba cum o să răzbească el în această lume. Avea atîtea probleme de rezolvat! Nici unul din oamenii ăştia, care din punct de vedere social şi profesional, erau agreabili, nu ştia că fusese eliberat din închisoare abia de curînd. Atitudinea lor față de el, dacă vor afla acest lucru, se va schimbat și mai era un lucru pe care nu-l ştiau: că deşi însurat şi tată a doi copii, avea de pînă să divorţeze şi să se însoare cu fata care acum luase locul nevestei lui.

— Te interesează într-adevăr Nord-Vestul? îl întrebă domnul Rambaud spre sfîrșitul dejunului : părea interesat.

— După ce termin aici, asta aş vrea să fac. Cred că am să mă reped pînă acolo.

— Nu vrei să te prezint unor oameni interesanţi, care tocmai se duc la Fargo şi Duluth ? Pleacă joi o mașină cu mai mulţi cetăţeni din Chieago și cîțiva din Est. Mi-ar face plăcere să vii cu noi. Eu nu merg decît pînă la Minneapolis.

Cowperwood acceptă şi-i mulţumi. Urmă apoi o lungă conversaţie despre Nord-Vest, despre cherestea, grîu, vînzări de pămint, vite şi despre viitoarele uzine. Soarta orașelor Fargo, Minneapolis și Duluth, atît din punct de vedere financiar cît şi ca municipii, forma subiectul principal al conversaţiei. Firește, domnul Rambaud, directorul unor întinse reţele de cale ferată, care pătrunseseră în această regiune, avea mari speranțe pentru viitor. Cowperwood simţea instinctiv interesul pe care-l prezentau aceste probleme; gazul aerian, tramvaiele, tranzacţiile de bunuri funciare, băncile, indiferent în ce localitate se găseau constituiau preocuparea lui principală.

În cele din urmă părăsi clubul ca să se întîlnească cu alte persoane, lăsînd în urmă puţin din puternica lui personalitate. Atît domnul Addison cît şi domnul Rambaud, printre alţii, erau sincer convingi că acest tînăr venit din Philadelphia era unul din oamenii cei mai remarcabili din cîţi cunoscuseră vreodată. Şi, de fapt, Cowperwood tăcuse aproape tot timpul — se mulţumise să asculte.