Ca și Stoa, ce pretinde

Să fim mândri și integri,

Când plutesc deasupra noastră

Cu-a lor visuri ochii negri;

Ca și basmele păgâne

De iubire ce-ard himeric

Cu nesațiul lor de visuri

Și cu-atâta întuneric;

Când atrași de a lor noapte

Ne suntem străini de lume,

Duși pe marginea uitării

De-un avânt fără de nume;

Când gândire nu mai este

Și când inima e tristă

Și afară de-acel farmec

Când nimic nu mai există:

Părăsesc și veac și țară

Pentru umeri de femeie

Și o rog astfel în jețu-i

Dulce locului să steie,

Să mă pierd privind-o vecinic

De la creștet la picioare,

Mândră ca o-mpărăteasă,

Caldă, cu senin de soare,

De pe ochii-i să ridice

Languroase lunge gene,

Să-ngenunchi naintea zânei

Venus Anadyomene,

Genele dând întuneric

Voluptos căutăturii,

Iar gropițele cochete

Dulci râd la mijlocul gurii.