Doña Sol

Te rog rămâi o clipă încă

Ca să te strâng duios la piept.

Din fericirea mea adâncă

Aș vrea să nu mă mai deștept.

Și totuși, luna iese-n zare,

Albește zidul nalt și gol...

Dă-mi cea din urmă sărutare

Și încă una, Doña Sol!

Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte

Unde mă duc și ce mă fac,

Când de pe ceruri stele sfinte

Pătrund în codru, bat în lac.

....................................

Au nu ești tu la înălțime

Ca steaua vecinicului pol?...

Pe mine nu mă știe nime,

Nici chiar tu însăți, Doña Sol.

Ades când frunzele pe cracă

Șoptesc ca zgomotul de guri

Ce se sărută și se-mpacă

În umbr-adâncă de păduri,

Eu stau unde pătrunde luna

Pe alb izvor, sunând domol;

De cântă păsările-ntr-una,

De tine-mi cântă, Doña Sol.

Și pe oglinda mișcătoare

Stau de privesc un straniu joc:

E apa pururi călătoare

Pe chipu-mi ce rămâne-n loc.

S-au desprimăvărat pădurea,

Suspină păsările-n stol...

Și numai eu, gândind aiurea,

Gândesc la tine, Doña Sol.

De ce doresc singurătate

Și glasul tainic de izvor,

De ce când codrul frunza-și bate

Adorm pe verdele-i covor?

Ca prin lumina cea rărită

Prin umbra moale de pristol

Să mi se-arate liniștită

A ta ivire, Doña Sol.

Să văz cum mâna ta îndoaie

În arc o ramură de fag

Și ca Diana cea bălaie

Îți faci în codru mândru prag;

Săgeți de aur pe-al tău umăr,

Gonești vânatul tău în stol,

Dar peste frunze făr- de număr

Nu-mi lași o urmă, Doña Sol.

Chiar de luceafărul de seară

Te tem, căci dulce arde el,

Când treci frumoasă și ușoară

În umbra negrului castel...

De aș zăcea rănit de moarte,

Într-un genunchi eu tot mă scol;

Tinzându-mi dreapta de departe,

Mă-nchin la tine, Doña Sol.

.................................

Când luna trece în uimire

Spre-a face-al mărilor ocol,

Ea, luminând a mea iubire,

Te lumineze, Doña Sol.

Share on Twitter Share on Facebook