Fost-a împărat odată și trei fete el avea

Cât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba.

Una decât alta este mai frumoasă de poveste,

Dar din ele — acuma două mai era cum mai era,

Nu că doar ai pute spune cum că — a fost așa ș-așa,

Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat

Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat.

Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul,

Mintea tot le — atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,

Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,

E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare.

Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați

Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee

Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană,

Da-mpăratul nici gândește să li dee — așa comoară,

Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară.

Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară?

Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte,

Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri — ncălicați ,

Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță — ntunecoasă ,

Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase.

Dar mai bine — ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară!

Și ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!

De-ar pute, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,

Dară fetele lui ba. Unu — atunci din ei s-a dus

Și în noaptea cea senină ca să fluere s-a pus,

Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt — da ce-i de vânt?

Vine-o ploaie de șivoae și furtună pe pământ

Și în nori hrăniți de fulger și pin râuri de scântei.