Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung și cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies

Și azi aceleași stele,

Ce-au luminat atât de des

Înduioșării mele.

Și peste arbori răsfirați

Răsare blânda lună,

Ce ne găsea îmbrățișați

Șoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi își jurau

Credință pe toți vecii,

Când pe cărări se scuturau

De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stingă,

Când valuri de izvor

N-au încetat să plângă,

Cum luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-și

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci și galeși?