Când crivățul cu iarna din nord vine în spate

Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,

Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,

Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,

S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,

Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,

Să cuget basme mândre, poetice povești.

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,

Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,

Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,

Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.

Orlogiul să sune — un greier amorțit ­

Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,

Să văd roze de aur și sărutări aprinse

În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,

Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.

Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.

Din el o aud astfel cum voi să o aud

Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.

Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,

O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.

Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele ­

Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;

Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele

Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.

Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele

L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;

În urmă tace chiar și a mamei rugăciune ­

La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.

Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse,

Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,

Amorul lin își moaie aripele lui stinse,

Pe ochii ei eu caut profunde sărutări ­

Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse

Și glasul ei e cântec în line tremurări,

Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează ­

Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.

II[modifică]

Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,

Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,

Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,

Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,

Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,

Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag ­

În visele din somnu-mi s-adun și se îmbină,

Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.

Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,

Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,

În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană

S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,

Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,

Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său ­

Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,

Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.

Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,

Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,

Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,

Că stelele din ceruri se scutură și ning ­

Prin lanuri înflorite noi mergem împreună

Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng

Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,

Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.

Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.

Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.

Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,

Copacii se cutremur în frunțile de stânci,

Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă

Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci ­

Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,

În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.

Ea vine și pe sânu-mi când dulce ea se lasă

În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,

Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,

Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,

Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă

Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,

Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât

Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.

Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise

Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;

În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,

O lume e de visuri, o lume de senin;

Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse

Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin ­

Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește

Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.

În vis mă arde soare și cerul e văpaie,

Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,

Iar undele-i uimite, profunde și bălaie

Reflectă-n ele țărmii — se-ntunecă, se șterg...

În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie

Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg ­

Pe-a malurilor arbori și frunza este mută ­

Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.