Vino, scumpă, de privește

Dorul tău cum mă muncește.

Nici defel cum nu mă lasă

Nici să intru sara-n casă,

Ci din așternut mă scoală,

Ca pe-un pătimaș de boală,

Și mă face de alerg

Neștiind pe unde merg.

Când în zori de dimineață,

Mă visez cu tine-n brață,

Când te strâng să nu te pierd

Și te chem și te dezmierd.

Ars deodată sar din pat,

Singurel m-am deșteptat,

Suspinând și amețit,

Mă simt mai nenorocit.

Sunt de carne, nu-s de fier!

Ce să fac ca să nu pier.

Căci rănit sunt de amor,

De nici tăiesc, nici nu mor:

Somnul meu nu este somn,

Nici pe mine nu sunt domn.

A dormi de sunt pe cale,

Zăresc chipul dumitale:

O icoană zugrăvită

Cu mulți nuri închipuită.