Codrule, Măria-Ta,

Lasă-mă sub poala ta,

Că nimica n-oi strica

Fără num-o rămurea,

Să-mi atârn armele-n ea.

Să le-atârn la capul meu,

Unde mi-oi așterne eu,

Sub cel tei bătut de vânt

Cu floarea pân-în pământ,

Să mă culc cu fața-n sus

Și să dorm, dormire-aș dus;

Dar s-aud și-n visul meu,

Dragă codri, glasul tău,

Din cea rariște de fag,

Doina răsunând cu drag,

Cum jelind se tragănă,

Frunza de mi-o leagănă,

Iară vântul molcomit

De-a vedea c-am adormit,

El pin tei va răscoli

Și cu flori m-a coperi.