Catrene

Când te pierzi în valul vieții

Trist la țărm doar eu rămân:

Brațe fără de nădejde,

Navă fără de stăpân.

*

Cum se turbură izvorul

Când din el drumețul bea,

Astfel mă-nfioară dorul

Când răsari în calea mea.

*

Tu ești aerul, eu harpa

Care tremură în vânt,

Tu te miști, eu mă cutremur

Cu tot sufletul în cânt.

*

Eu sunt trubadurul. Lira

Este sufletul din tine,

Am să cânt din al tău suflet

Să fac lumea să suspine.

Share on Twitter Share on Facebook