Copii eram noi amândoi,

Frate-meu și cu mine.

Din coji de nucă car cu boi

Făceam și înhămam la el

Culbeci bătrâni cu coarne.

Și el citea pe Robinson,

Mi-l povestea și mie;

Eu zideam Turnul Vavilon

Din cărți de joc și mai spuneam

Și eu câte-o prostie.

Adesea la scăldat mergeam

În ochiul de pădure,

La balta mare ajungeam

Și l-al ei mijloc înotam

La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des și mare,

Cetate mândră la privit,

Cu turnuri mari de tinichea,

Cu zid împresurată.

Și frate-meu ca împărat

Mi-a dat mie solie,

Să merg la broaște neapărat,

Să-i chem la bătălie ­

Să vedem cine-i mai tare.

Și împăratul broaștelor,

C-un oacaca de fală,

Primi — poruncě oștilor.

Ca balta s-o răscoale.

Și am pornit război.

Vai! multe broaște noi am prins

Îmi pare chiar pe rege ­

Și-n turnul negru le-am închis,

Din insula cea verde.

Spre sar-am făcut pace

Și drumul broaștelor le-am dat,

Săltau cu bucurie,

În balt-adânc s-au cufundat

Ca să nu mai revie.

Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut

Pentru a mele fapte ­

Și frate-meu m-a desemnat

De rege-n miazănoapte

Peste popoare-ndiane.

Motanul alb era vistier,

Mârzac cel chior ministru ­

Când de la el eu leafa-mi cer,

El miaună sinistru.

Cordial i-am strâns eu laba.

Și împăratul milostiv

Mi-a dat și de soție

Pe fiica lui cu râs lasciv

Și țapănă, nurlie,

Pe Tlantaqu-caputli.

Am mulțămit cu-n umil semn,

Drept mantie o-prostire ­

M-am dus l-amanta mea de lemn,

În sfânta mănăstire,

Într-un cotlon de sobă.

Și ah! și dragă-mi mai era!

Vorbeam blând cu dânsa,

Dară ea nu-mi răspundea

Și de ciudă eu atunci

Am aruncat-o-n foc.

Și pe șură ne primblam

Peste stuf și paie

Și pe munți ne-nchipuiam.

Cu fiece bătaie

Mărșileam alături.

Și pe cap mi se îmfla

Casca de hârtie.

O batistă într-un băț,

Steag de bătălie.

Cântam: Trararah!

Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus!

Mort e al meu frate.

Nimeni ochii-i n-a închis

În străinătate ­

Poate-s deschiși și-n groapă!

Dar ades într-al meu vis

Ochii mari albaștri

Luminează — un surâs

Din doi vineți aștri

Sufletu-mi trezește.

Eu? Mai este inima-mi

Din copilărie?

....................................

Ah! îmi îmblă ades prin gând

O cântare veche.

Parcă-mi țiuie-aiurind

Dulce în ureche:

Lume, lume și iar lume!