Dacă treci râul Selenei se face pare că sara

Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține.

E-o sară frumoasă-adormită deși este ziuă.

Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre;

Adormitor se ridică din oștile florilor mândre;

Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor,

De liane ce spânzură-n aer snopii de flori,

Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci,

Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare,

Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine

Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s,

Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă.

Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde

Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină.

Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde,

Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe,

Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce a-Aurorei,

Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade;

Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri

Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește

Și cu strugurii vineți și galbeni ce îmflați stau în soare.

Vineți cu brumă sunt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul,

Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini.

Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei;

Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale

Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei.

Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate

Și cerdacuri în aer — ținut de-argintoase columne

Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre

Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră;

Și prin bolți de ferestre se văd argintoase coloane,

Muri cu oglinzi de diamant, ce lucesc mai clare ca ziua,

Mândre icoane cu fete de crai îmbrăcate-n albastru,

Codri de basme cu arbori vrăjiți și cu albe cerboaice,

Iar prin coloane pare că vezi trecând o minune:

Luna cu părul ei blond desfăcut, care curge în valuri

Pe umeri în jos, îmflat cu dulce de miroase și cântec,

Care tremură-n veci în aerul fin al serei.

D-umerii goi abia se ține o mantie albastră,

Mânile albe de ceară se joacă cu cozile blonde

Și cu mărgeanul ce cade pe sâni și cu creții de mantă.