Dați-mi arpă de aramă

Dar cu strunele de fier

Căci să cânt acuma cer

Ca un vânt ce se sfaramă

Printre stânci de-ngheț și ger.

Dați-mi arpă de aramă

Pe-a mea frunte crengi de brad

Voi să cânt ca largul vad

Sau c-a lumei sântă dramă

Sau ca răcnetul din iad.

Dați-mi cupa cea de piatră

Dar umpleți cu sânge roși

Din dușmanii fioroși

.................................

.................................

Voi să cânt în poezie

De-acei timpi urâți păgâni

Când strămoșii cei bătrâni

Se luptau cu bărbăție

Și-i dau nume „La români!"

La români! Popor de fală

Cap de geniu, piept de foc

Cu județiul de proroc

Dar cu inimă regală

Și cu flamuri de noroc.

Câți maghiari cu cap de câne,

Câți tatari cu ochii mici,

Câte limburi de peltici

S-au zdrobit de stânci bătrâne

Ce veghează înc-aici.

Câte ginți cu limba slavă

Au venit și-au revenit

Dar cu toți s-au nimicit,

O câmpie de otavă

Sub al coastei fier negrit.

Dați-mi arpa în rugină

Să mai cânt zguduitor

De-al românilor popor

Și-de-al țărei cei române,

Și de-al secolilor dor!

Ce să cânt, fii de-armonie,

Ce să cânt ca să vă-ntrec

Și-n durere să mă-nec

Căci cântarea mi-e stafie

Pieptu-i rece, capul sec!

Să cânt nației ce vie

Poartă jugul cel de lemn

Sub al barbarilor semn,

Multe semne de sclavie

Și de viață nici un semn.

Să cânt țărei...

Legei făr' de Dumnezeu!

Să cânt frunții de ateu

Ce reneagă tată, mamă

Și-i ca dușmanul mai rău?