Cântă-ne, zână, a lui Ahil Peleidul mânie,

Care cumplită făcu aheilor jale nespusă,

Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii

Au trimis, pe ei înșii de pradă la câni lăsându-i

Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință

Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară

Între mult divinul Achil și fiul lui Atreu,

Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege.

Care din zei ațâță al dezbinului foc între dânșii?

Fiul Latonei și al lui Zeus, mânios pe rege,

El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate,

Pentru că atreidul mustrase pe preotul Chrise

Când acesta veni la Achaici mândre corăbii

Ca să-și răscumpere fiic-aducând prețioasele daruri

Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon

Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el

Și pre ahei, dar mai cu seamă pe cei doi

Frați atrizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.