De la Nistru pân-la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân-la Mare

Vin muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii

Și străinul te tot paște

De nu te mai poți cunoaște;

Sus la munte, jos pe vale,

Și-au făcut dușmanii cale,

Din Sătmar pân- în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui

Și-i străin în țara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg dușmanii în puhoi

Și s-așează pe la noi;

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate.

Numai umbra spinului

În ușa creștinului.

Își dezbracă țara sânul,

Codru — frate cu românul ­

De săcure se tot pleacă

Și izvoarele îi seacă ­

Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia!

Ștefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las-arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinților,

În sama părinților,

Clopotele să se tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te-nalță din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând!

De-i suna din corn o dată

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

Îți vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară,

Din hotară în hotară ­

Îndrăgi-i-ar ciorile

Și spânzurătorile!