Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund.

Si în brațele-mi întinse

Să alergi, pe piept să-mi cazi,

Să-ti desprind din creștet vălul,

Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ședea-vei,

Vom fi singuri-singurei,

Iar în păr, înfiorate,

Or să-ți cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braț încet s-o culci,

Lăsând pradă gurii mele

Ale tale buze dulci.

Vom visa un vis ferice,

Ingâna-ne-vor c-un cânt

Singuratice isvoare,

Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia

Codrului bătut de gînduri,

Flori de teiu deasupra noastră

Or să cadă rânduri-rânduri.