S-a stins viața falnicei Veneții,

N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;

Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,

Pătrunde luna, înălbind păreții.

Okeanos se plânge pe canaluri...

El numa-n veci e-n floarea tinereții,

Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,

Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.

Preot rămas din a vechimii zile,

San Marc sinistru miezul nopții bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,

Rostește lin în clipe cadențate

„Nu-nvie morții — e-n zadar, copile”.