După ce atâta vreme

După ce atâta vreme

Laolaltă n-am vorbit,

Mie-mi pare că uitarăm

Cât de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te văd nainte-mi

Dulce, palidă cum șezi ­

Lasă-mă ca altădată

Umilit să-ngenunchez,

Lasă-mă să-ți plâng de milă,

Să-ți sărut a tale mâni...

Mânușițe, ce făcurăți

De atâtea săptămâni?

Share on Twitter Share on Facebook