Eu număr, ah, plângând

Eu număr, ah!, plângând:

Al nopții miez sună ­

Al despărțirii ceas

       Adânc vibră.

Adio! scump-acum.

Al lunii disc senin

Din crengi de arbori mari

       S-arată plin.

Abia din braț te las —

De trist abia mă duc,

Nainte-mi vecinic treci

       Un blând năluc.

Și zi și noapte treci —

La tine-n veci gândesc,

Copil frumos și blond,

       Ce mult iubesc!

Auzi: din codri cum

Izvoare prund răstorn

Și melancolic blând

       Un glas de corn.

Share on Twitter Share on Facebook