Tresărind scânteie lacul

Și se leagănă sub soare;

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

Și ascult de la răcoare

                       Pitpalacul.

Din isvoare și din gârle

Apa sună somnoroasă;

Unde soarele pătrunde

Pintre ramuri a ei unde,

Ea în valuri sperioase

                       Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -

Cine știe să le-asculte?

Ale pasărilor neamuri

Ciripesc pitite-n ramuri

Și vorbesc cu-atât de multe

                       Înțelesuri.

Cucu-ntreabă: — „Unde-i sora

Viselor noastre de vară?

Mlădioasă și iubită,

Cu privirea ostenită,

Ca o zână să răsară

                       Tuturora.”

Teiul vechi un ram întins-a,

Ea să poată să-l îndoaie,

Ramul tânăr vânt să-și deie

Și de brațe-n sus s-o ieie,

Iară florile să ploaie

                       Peste dânsa.

Se întreabă trist isvorul

— „Unde mi-i crăiasa oare?

Părul moale despletindu-și,

Fața-n apa mea privindu-și,

Să m-atingă visătoare

                       Cu piciorul?”

Am răspuns: — „Pădure dragă,

Eu nu vine, nu mai vine!

Singuri, voi, stejari, rămâneți

De visați la ochii vineți,

Ce luciră pentru mine

                       Vara-ntreagă.”

Ce frumos era în crânguri,

Când cu ea m-am prins tovarăș!

O poveste încântată

Care azi e-ntunecată...

De-unde ești, revino iarăși,

                       Să fim singuri.