Când însuși glasul gândurilor tace, 

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii 

Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei? 

Din neguri reci plutind te vei desface? 

Puterea nopții blând însenina-vei 

Cu ochii mari și purtători de pace? 

Răsai din umbra vremilor încoace, 

Ca să te văd venind ca-n vis, așa vii! 

Cobori încet... aproape, mai aproape, 

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față, 

A ta iubire c-un suspin arat-o, 

Cu geana ta m-atinge pe pleoape, 

Să simt fiorii strângerii în brațe 

Pe veci pierduto, vecinic adorato!