În lacul cel verde și lin

Răsfrânge-se cerul senin,

Cu norii cei albi de argint,

Cu soarele nori sfâșiind.

Dumbrava cea verde pe mal

S-oglindă în umedul val,

O stâncă stârpită de ger

Înalț-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,

Gândirilor aripi le pui;

De-acolo cu ochiul uimit

Eu caut colo-n răsărit

Și caut cu sufletul dus

La cerul pierdut în apus.

Cobor apoi stânca în jos,

Mă culc între flori cu miros,

Ascult la a valului cânt,

La geamătul dulce din vânt.

Natura, de jur împrejur,

Pe sus e o boltă de-azur,

Pe jos e un verde covor,

Țesut cu mii tinere flori.

Văd apa ce tremură lin

Cum vântul o-ncruntă-n suspin,

Simt zčfiri cu-aripi de fiori

Muiate în miros de flori,

Văd lebede, barcă de vânt,

Prin unde din aripe dând,

Văd fluturi albaștri, ușori,

Roind și bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!

M-aș face un flutur ușor,

Un flutur ușor și gentil

Cu suflet voios de copil,

M-aș pune pe-o floare de crin,

Să-i beau suflețelul din sân,

Căci am eu pe-o floare necaz:

Frumoasă-i ca ziua de azi!