Prin salele pustie un om în neagră haină

Temându-se de pașii-i, se strecură în taină.

Sub mantia lui lungă ascunde un pumnar,

Tot îndărăt privește cu spaimă și amar

El râde... Se repede spre umbra-i ... umbra sare.

Din dreptul unor ziduri, încet ea iar apare...

Asupră-i se repede și iar se dă-napoi:

„O, Sarmis, luptă lungă, grozavă e-ntre noi!

Ce fugi? Ce fugi? Nu vezi tu la luptă că te chem?

Nu crede cum că tremur, nu crede că mă tem!"

Ș-atuncea iar răsare și fața-i slabă piere,

Și ochiul fix se uită cu spaimă și durere:

„O, inima mea lașă, de ce-nlemnești în sân,

Sfârșește! Și pumnarul îmi scap-acum din mâni...

Dar îl voi strânge bine... Stai... stai, nebun mișel..."

Lovește crud o dată și cate mort Brigbel.