Iar când voi fi pământ, 

În liniștea serii, 

Săpați-mi un mormânt 

La marginea mării. 

Nu voi sicriu bogat, 

Podoabe și flamuri, 

Ci-mi împletiți un pat 

Din veștede ramuri. 

Să-mi fie somnul lin 

Și codrul aproape, 

Să am un cer senin 

Pe-adâncile ape. 

S-aud cum blânde cad 

Isvoarele-ntr-una, 

Pe vârfuri lungi de brad 

Alunece luna. 

S-aud pe valuri vânt, 

Din munte talanga, 

Deasupra-mi teiul sfânt 

Să-și scuture creanga. 

Și cum n-oi suferi 

De-atuncea-nainte, 

Cu flori m-or troieni 

Aduceri aminte. 

Și cum va înceta 

Al inimii zbucium, 

Ce dulce-mi va suna 

Cântarea de bucium! 

Vor arde-n preajma mea 

Luminile-n dealuri, 

Izbind s-or frământa 

Eternele valuri 

Și nime-n urma mea 

Nu-mi plângă la creștet, 

Ci codrul vânt să dea 

Frunzișului veșted. 

Luceferii de foc 

Privi-vor din cetini 

Mormânt făr' de noroc 

Și fără prieteni.