Îmbătrânit e sufletul din mine

Ca un bordei pustiu în iarnă grea.

Unde te-ai dus, pe cari căi străine

O, tinereță, tinereța mea!

Suspine n-am — ah, de-aș avea suspine,

De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea!

Durerea cea mai crudă, cea mai mare,

Aflând o formă, află ușurare.

Nimic, nimic! Cântarea spăimântată,

Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.

Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată,

Amorul blând și dulce glasul său,

Ah! toată lumea este fermecată

De umbra unui dor... și numai eu

Mă furișez o umbră și nu pot

Să scap de ea... de mine... și de tot!

Oricine-a plâns și spune că ferice

În lume nu-i, acela e-un nebun.

Ce știe el ce sunt dureri când zice

Că-ntr-al lui suflet armonii răsun ­

Căci armonie-i orice plâns aice,

E-o împăcare plânsul... e un bun.

Cel ce nu poate plânge, acela știe

Ce-i viața moartă, ce e moartea vie?

Acela are-ntr-însul grămădită

Vecia-ntreagă de dureri și chin,

A ei mărime; ochiul nu s-a stins,

În lacrimi s-o traduci și în venin.

Icoane nu-s și vorbe nu-s; n-apară

Măcar aproape ce înseamnă...

O, fericiți acei ce pot de formă...

V-aduceți oare de-acei regi aminte,

Ce-n piramide, alții în pustiu,

Morminte mari, urieșești morminte,

Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?

Durerea care nu găsea cuvinte

Aflat-a semne mari, care o știu.

Tu, taină mută, de zidiri mărime—
Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine.

Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet,

Marmura ce-i, pentru ce noi simțim?

O coardă-adâncă imiteze-un tunet,

Un ah ! să spuie cum ne chinuim.

Nu, nu... Și fie forma cât de nudă,

N-ajunge-n veci durerea noastră crudă.

De bate-o inimă sub alba haină,

Abia se mișcă creții de omăt.

Un semn că sub ea se petrece-o taină,

C-un suflet e de groază sfâșiet.

Un semn abia ce poate, ce distaină

Din chinul nostru vorbe ce arăt?

Neputincioase sunt semnele-orcare ...

Ce-arată fața mărei ce-i în mare?

O foaie scrisă *** se cade

C-un ocean se mișcă, c-un imperiu arde.

Un cerc ce-i desemnat pe o hârtie

S-arate ceea ce se mișcă-n cer,

Încunjurând cu moartea ei pustie,

Pământul greu cu a lui hemisfer,

Care vuind se mișcă-n vecinicie

În jur de soare,-n ocean d-eter —

Și toate astea într-un cerc pe-o coală:

Mărimea lumei și a firei fală.

Pe ce domnim?... pe cifre și pe semne...