În liră-mi geme și suspin-un cânt,

Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.

Prin minte-un stol de negre gânduri trec:

Spre casa cea din patru scânduri plec,

Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,

Se rumpe suflet, mi se rupe sân,

Scăpare caut în zădar de chin...

Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde — vin!

Când te doresc eu cânt încet-încet:

Plec capul la pământ încet-încet

Și glasul meu răsună tânguios

Ca tristul glas de vânt încet-încet.

Și orice vis, orice dorinț-a mea

Eu singur le-am înfrânt încet-încet.

Săgeata doar a crudului amor

În suflet mi-o împlânt încet-încet

Și simt veninul pătrunzând adânc...

Cu sângele-l frământ încet-încet

Și nu-mi rămâne decât să pornesc

Spre al meu trist mormânt încet-încet.