Ai noștri tineri la Paris învață 

La gât cravatei cum se leagă nodul, 

Ș-apoi ni vin de fericesc norodul 

Cu chipul lor isteț de oaie creață. 

La ei își cască ochii săi nerodul, 

Că-i vede-n birje răsucind mustață, 

Ducând în dinți țigara lungăreață… 

Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. 

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: 

Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele 

Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă. 

Ș-aceste mărfuri fade, ușurele, 

Ce au uitat pân’ și a noastră limbă, 

Pretind a fi pe cerul țării: stele.