Într-o lume de neguri

Trăiește luminoasa umbră.

Mai întâi scăldată

În ceți eterne și sure,

Însă, încet-încet,

Razele mari a gândirii

Negurile albe pătrund

Și formează un arc albastru,

Clar senin în jurul lui,

Ce-a lui margini își găsește

Într-a negurilor creți

Și-nainte, înainte

Zboară geniul de lumină.

Îndărătu-i pintre neguri

A rămas un fluviu clar

De albastru senin aer.

În dungi supte, în cordele

De argint, ele suspendă

Fluturări și creți în calea

Râului de-aer albastru,

Ce de cale îi servește

Mândrului geniu și nalt

Al luminei.