O, îndulcește-ți ochii tăi, iubită,

O, însenină fața ta de nea.

Nu știi că-n piept inima mea rănită

Tresare-adânc la întristarea ta?

Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită —

Oh, în zadar mi-ncreți tu fruntea ta.

Durerea chiar de-o simulezi — eu simt

Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă

Când râzi, când plângi, când mă săruți, când — ah!

Cuprind în mâni eu capul tău — geloasă!

Și sărut ochii-ți plini de lacrimi, ah!

Ei strălucesc ca stelele focoase

Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!

Și te iubesc, și te sărut, te-ador,

Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,

C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci —

Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită

Și de durere n-aș putea muri.

Aș purta-n timp inima-ncremenită,

Cu ochii stinși, și gura-ar amuți.

Durerea ta m-ar face să trăiesc,

Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.

Așteaptă dar cu moartea ta, iubită,

Pân-ce de fericire-oi muri eu.

Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită,

Zâmbind să mă săruți, amorul meu;

De-oi învia, să știi, dumnezeită,

Că-un somn a fost angelic, deși greu.

De nu mă voi trezi, să știi, să știi—

Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ți pot spune —

Eu numai îl gândesc când mă cufund

În ochii tăi. — Neclare sunt, nebune,

Acele-nchipuiri ce mă pătrund.

Privește tu în ochii mei și-mi spune

Ce vezi în ei, în dorul lor profund.

Tot ce-ai văzut eu n-am văzut n-al tău—

Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,

În somnul morții m-or neliniști,

Pătrunde-vor cu raza lor focoasă

Chiar în sicriul unde voi dormi.

Ei au pătruns prin pături neguroase,

Ce viața mi-a urzit până aci —

De-ați putut sparge negurile-acele,

Veți lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume

Eu am iubit murit-au prea curând —

Orice amor ce n-a luat drept glume

Al meu amor e astăzi în mormânt. —

Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:

Căci ea ești tu —tu ea — într-un cuvânt

Tu mi-ai murit o dată. — Să nu-mi mori

De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aș face eu în lume—

N-aș regăsi în veci chipu-ți ușor

Și osândit aș fi să stau în lume—

De jalea ta eu n-aș putea să mor.

Acum — acum n-aș plânge al tău nume

Ci chiar pe tine, vecinice amor:

Mort, aș trăi eu; viu, eu aș fi mort.

Trăiește-mi dar — c-adânc în piept te port!