Auzi departe strigă slabii

Și asupriții către noi,

E glasul blândei Basarabii

Ajunsă-n ziua de apoi.

Și sora noastră cea mezină

Gemând sub cnutul de calmuc

Legată-n lanțuri a ei mână,

De ștreang târând-o ei o duc.

Murit-au... poate numai doarme

Ș-așteaptă moartea de la câni

La arme,

La arme, dar români!

Pierit-au oare toți vultanii

Și șoimii munților Carpați,

Voi, fii ai vechei Transilvanii

Sunteți cu totul enervați

Și suferiți în înjosire

De la Brașov pân-la Abrud,

Ca să vă ție în robire

Fino-târtanul orb și crud.

Și nimeni lanțul n-o să farme,

N-aveți inime, n-aveți mâni?

La arme, la arme,

La arme, frați români.

Maghiar, tatar cu cap de câne

De noi și azi îți bați tu joc...

Sub pumnul nostru vii tu mâne

Strămutăm falcile din loc,

Și limba ta muiată-n ură

Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,

Ți-om băga pumnul nostru-n gură

Căci, câne, te iubim atât.

Și brațul nostru-o să vă farme

Și robi veți fi, măriți stăpâni,

La arme, la arme,

La arme, frați români!

Iar tu, iubită Bucovină

Diamant din steaua lui Ștefan

Ajuns-ai roabă și cadână

Pe mâni murdare de jidan,

Rușinea ta nu are samăn

Pământul sfânt e pângărit...

Mișel, și idiot, și famăn,

Ce ai mai sta la suferit,

De-acuma trâmbiți de alarme,

Nălțați stindardul sfânt în mâni

La arme,

La arme, dar români.

Pierduți sunteți pe Criș și Mureș,

E moarte, e leșin, e somn?

Au Dragoș nu-i din Maramureș,

Au n-a fost la Moldova Domn?

N-ai frânt a dușmanilor nouri,

N-ai frânt pe leși și pe tătari,

Au Dragoș, vânător de bouri,

N-ai să vânezi și pe maghiari?

Rușine pentru cel ce doarme,

Sculați ca să nu muriți mâni

La arme,

La arme, dar români.

Din laur nemuritorii ramuri

O, țară pune-n frunte azi

Și-n tricolorul mândrei flamuri

Să-nfășuri pieptul tău viteaz.

Și smulge spada ta din teacă

Și-ți cheamă toți vitejii tăi.

Și la război ea demnă pleacă

Cu pui de șoimi și fii de zmei

În rânduri, rânduri ea să farme

Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,

La arme, la arme,

La arme, frații mei români.