Cum trece-n lume toată slava

Ca și un vis, ca spuma undei!

Sus, în cetate la Suceava,

Eu zic: Sic transit gloria mundi!
Pe ziduri negre bate lună.

Din vechi icoane numai pete,

Sub mine-aud un glas ce sună,

Un glas adânc zicând: „Mi-e sete".

Și văd ieșind o umbră albă.

Moșneag bătrân, purtând coroană,

Pe pieptul lui o sfântă salbă,

Pe umeri largi o scumpă blană,

Ea mâna-ntinde blând: — N-ai grijă,

Ce zic nu trece la izvod.

Eu sunt vestitul domn Dabijă,

Sunt moș Istrate-voievod.

Măria Voastră va să-ndemne

Pe neamul nostru în trecut?

Ci el cu mâna face semne

Că nu-nțeleg ce el a vrut.

Măria Voastră-nsetoșează

De sânge negru și hain?

El capu-și clatină, oftează:

De vin, copilul meu, de vin.

Când eram vodă la Moldova

Hălăduiam pe la Cotnari.

Vierii toți îmi știau slova

Ș-aveam și grivne-n buzunar.

Pe vinul greu ca untdelemnul

Am dat mulți galbeni venetici;

Aici lipsește tot îndemnul.

În lume mult, nimic aici.

La voi în lumea ceealaltă,

Fiind cu milă și dirept,

M-a pus cu sfinții laolaltă

Și-n rai mă duseră de-a drept.

Dar cum mai pune Sfântul Petre

La rău canon pe-un biet creștin!

Când cer să beau, zice: „Cumetre,

Noi n-avem cimpoieri și vin.

Și totuși domn fusesem darnic

Și bun de inimă cu toți.

De câte ori l-al meu păharnic

Umplut-am cupa numai zloți!

Că ce sunt recile mademuri,

Ce aur, pietre și sidef

Pe lângă vinul copt de vremuri,

Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef.

Împresurat-am eu și Beciul

Cu oaste bună și strânsuri;

Soroca, Vrancea și Tigheciul

Trimis-au mii viteze guri

Să certe craii cu mânie...

Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace

Să-mi duc Moldova-n bătălie

Cu mii de mii de poloboace.

Atunci când turcii, agarenii

Mureau în iuruș cu halai,

Oștirea noastră, moldovenii

Se prăpădeau într-un gulai.

Și zimbrul cel cu trei luceferi

Lucea voios pe orice cort.

Precum ne-am dus, venirăm teferi

Și toți cu chef și nime mort.

Nici vin cu apă n-am să mestec,

Nici dau un ban pe toată fala.

De-aceea n-am nici un amestec

Oriunde nu îmi fierbe oala.

Când calcă țara hantatarii,

Eu bucuros în lupte merg,

Când între ei se bat magarii,

În fundul pivniței alerg.

Se certe ungurii și leșii...

Ce-mi pasă mie? La Cotnari

Eu chefuiam cu cimpoieșii,

Cu măscărici și lăutari:

Și sub umbrarele de cetini

Norodu-ntreg juca și bea,

Iar eu ziceam: să bem, prietini,

Să bem, pân- nu vom mai putea.

Dacă venea să rătăcească

Vun învățat arheolog,

Vorbind în limba păsărească,

Nu m-arătam ca să mă rog.

Dar ție-ți place doina, hora,

Îți place-al viței dulce rod,

Tu povestește tuturora

De moș Istrate-voievod.

Le spune sfatul meu s-asculte,

S-urmeze vechiul obicei,

Să verse dintre cupe multe

Și la pământ vo două-trei.

Căci are-n sân Moldova noastră

Viteze inimi de creștin;

Tineri, în veselia voastră,

Stropiți-le duios cu vin!

Și în Moldova mea cea dulce

Orânduit-am cu prisos:

Ca butea plină să o culce,

Cea goală iar cu gura-n jos.

Și astfel sta-n Moldova toată

Cu susu-n jos ce era treaz,

Odihna multă-i lăudată

La cel chefliu, la cel viteaz.

Când de mănușa lungii sabii

Mă rezimam să nu mă clatin,

Cântau cu toți pe Basarabii,

Pe domnii neamului Mușatin,

Pân- ce-ncheiau în gura mare

Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt,

Ce nici în ceriuri samăn n-are,

Cum n-are samăn pe pământ!

Moldova cu stejari și cetini

Ascunde inimi mari de domn,

Să bem cu toți, să bem, prietini,

Să le vărsăm și lor în somn.

Pân- la al zilei blând luceafăr

Să bem ca buni și vechi tovarăși;

Și toți cu chef, nici unul teafăr,

Și cum sfârșim să-ncepem iarăși.

Răpiți paharele cu palma,

Iar pe pahar să strângă pumn

Și să cântăm cu toți de-a valma

Diac tomnatic și alumn;

Cântăm adânc un: De profundis.

Perennis humus erit rex.

Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?

S-au dus pe veci! Bibamus Ex.