De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte

De marmur — tu-l privești cu spaimă crudă?

Pândești ca leii, fruntea ta asudă

Și pumnu-ți vra mânia-i s-o dezvolte.

Secerătorul tău l-ai pus la trudă

Și snopi de viețe sunt a lui recolte;

Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte

Și astăzi simți că strângi la piept pe-o Iudă.

Te-nalță-n cer invidia vulgară

Căci știi din lorzii junghiați a face

Lui Fabiano a mărirei scară.

Tu ești regină și astfel îți place.

Cine te vede, slab obraz de ceară,

Știind furtuna vieții tale tace.