Din munți bătrâni și din păduri mărețe

Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,

Deprind pe rând oceanica lor limbă

Și sunt în codri pustnici cântărețe.

Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,

Se legăn line și fac valuri crețe.

În drumul lor ia firea mii de fețe ­

Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adâncește

În glasul lor a sunetului scară.

Devine tristă — rânduri-rânduri crește,

Pân- ce urnindu-se în marea-amară

Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ­

Al tinereței dulce glas demult uitară.