Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,

Astfel viața-mi tot în chinuri trece ­

Va vrea natura oare să se plece

La ruga mea — să-mi deie ce i-oi cere?

Nimic nu-i cer decât mormântul rece,

Repaos lung la lunga mea durere ­

Decât să port iubirea-mi în tăcere,

Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.

Căci lumea e locașul pătimirei:

Un chin e valu-i, iară gândul spuma,

Dureri ascunse farmecele firei.

O dată te-am văzut — o clipă numa ­

Și am simțit amarul omenirei...

Ce-am folosit că-l știu și eu acuma?