Privesc orașul furnicar ­

Cu oameni mulți și muri bizari,

Pe strade largi cu multe bolți,

Cu câte-un chip la a stradei colț.

Și trec foind, râzând, vorbind,

Mulțime de-oameni pași grăbind

Dar numai p-ici și pe colea

Merge unul de-a-nletelea,

Cu ochii-n cer, pe șuierate,

Țiindu-și mânile la spate.

S-aude clopot răsunând,

Cu prapuri, cruci, icoani, viind,

Preoții lin și în veștminte

Cântând a cărților cuvinte.

În urmă vin ca-ntr-un prohod;

Tineri, femei, copii, norod;

Dar nu-i prohod — sfințire de-apă,

Pe uliți lumea să nu-ncapă;

Se scurg încet — tarra bumbum ­

Ostașii vin în marș acum,

Naintea lor tambur-major,

Voinic el calcă din picior

Și tobe tare-n tact ei bat

Și pașii sună apăsat;

Lucesc și armele în șir,

Frumos stindarde se deșir;

Ei trec mereu — tarra bumbum ­

Și dup-un colț dispar acum...

O fată trece c-un profil

Rotund și dulce de copil,

Un câne fuge spăriet,

Șuier-un lotru de băiet,

Într-o răspântie uzată

Și-ntinde-un orb mâna uscată,

Hamalul trece încărcat,

Și orologiile bat ­

Dar nimeni mai nu le ascultă

De vorbă multă, lume multă.