Stam în fereasta susă

Și izvoreau în taină,

Cu-a lor de aur haină,

A nopții stele mari.

Se îmflă dinainte-mi

De vânt deschisa carte

Și literele-i moarte

În lună joacă clar.

Un râu, vezi, mișcă unda-i

Cea visător-bolnavă,

Un cântec în dumbravă,

O floare văd pe lan.

O stea în cer albastru,

Ce-aruncă-a ei icoană

Pe-oglinda albă, plană,

A lacului Meran.

Și sună-n noaptea tristă

Un cântec de copilă

Și vântu-ntoarce-o filă

Din cartea ce-am deschis.

De ce mi-a-ntors el foaia

Unde-nvățatul zice

Că-n lume nu-i ferice,

Că viața este vis?