Somnoroase păsărele...

Somnoroase păsărele

Pe la cuiburi se adună,

Se ascund în rămurele -

                   Noapte bună!

Doar isvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;

Dorm și florile-n grădină -

                   Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape

Între trestii să se culce -

Fie-ți îngerii aproape,

                   Somnul dulce!

Peste-a nopții feerie

Se ridică mândra lună,

Totu-i vis și armonie -

                   Noapte bună!

Share on Twitter Share on Facebook