De-or trece anii cum trecură,

Ea tot mai mult îmi va plăce,

Pentru că-n toat-a ei făptură

E-un „nu știu cum” ș-un „nu știu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie

Din clipa-n care ne văzum?

Deși nu e decât femeie,

E totuși altfel, „nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie

De ar vorbi, de ar tăce;

Dac-al ei glas e armonie,

E și-n tăcere-i „nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale

Petrec mereu același drum...

În taina farmecelor sale

E-un „nu știu ce” ș-un „nu știu cum”.