Și la poala hainei tale

E adânc de altă floare.

*

Haine noi cari la îmblet

Lin de trupu-ți se lipesc

Și arată cu-a lor cute

Boiul tău împărătesc.

*

Și te mlădii cu mult farmec

Între creții-mbrăcăminții:

Știi că toată ești frumoasă

Și că ești răpirea minții.

*

Haina ta cea minunată

Nu-i în stative țesută,

Căci ușoară-i ca de neguri

Și te miști ca și o ciută.

*

Pedepsit-au mâna inul

Pânză fină ca să țeasă,

Cât tu pari a fi mai goală

Căci ușoară-i ș-arătoasă.

*

Și albastre fine torturi

Străveziile mătăsuri ­

Cât cu-a ta privire fină

Umbra tu abia le măsuri.

*

Oh, cum este de ciudată,

Lingușită, dezmierdată!

*

Nici prea mare, nici prea mică,

Dar crescută subțirică,

Nimeni n-ar putea să zică

Că nu-i coz de frumușică.

Are haine-alesățele

Și podoabe de inele,

Multe fie, puțintele,

Tot îi stă bine cu ele.

*

Dulce mângâiere-mi fuse

Dar a rău mă mai aduse.

*

Blestemat să fie locul

Unde mi s-au aprins focul.

*

Căci un cântec cât de mândru

Ce cu glasul se-mpreună ­

El din gură de femeie

Înzecit de dulce sună.

*

Cântec de zori

Deșteptarea plăcerilor,

Cântec de dor

Amorțirea durerilor.

*

Iar cântecul de dor

Ți-aduce somn ușor.

*

Cântecele mai mult aprind

Durerile din dragoste

Când făr- de veste te cuprind.

*

Până ieri cu fetele,

Astăzi cu nevestele.

*

Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți.