Sus în curtea cea domnească,

La domnia din Bârlad,

Șade tânăr domnul Vlad —

Sub căciula-i țărănească

Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel șade trist și rece

La ospățul luminat

Din domnescul lui palat,

Cu priviri crunte și rece,

Cu-ochiul negru înfundat.

Fața palidă și tristă,

Manta-i neagră pe-umeri tari,

Fața spână, ochii mari —

Astfel trece în revistă

Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,

Munți cu fruntea de arginți,

Șoptesc dulce și cuminți—

Colo tinerețea dalbă

Cu râs mult și fără minți.

Femei palide, frumoase,

Fețe blânde, ochi de foc,

Ce în gene li se joc

Și-a lor raze luminoase

Printre cale-și cată loc.

Sala-i mare, strălucită,

Masa-i albă, oaspeți mulți,

Vorbe dulci să tot asculți,

Chiar lumina-i îndrăgită

De ochi lucii, de ochi mulți.