Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,

Venera zace murind — cine o va moșteni?

Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i ­

Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor.

*

Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent.

Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent.

*

Pallas — în Lacedemon — văzu pe Venera armată:

Aide acum să luptăm, judice Paride-acum.

Venera însă răspunse: — Armată mă-nfrunți temerară?

Eu, pe când te-am învins, știi cum că goală eram.

*

Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer?

Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?

De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă?

Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.

*

Anii fug — cu ei viața — cu ea totul.

Azi suntem, iară mâne cinis et umbra;

Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare

       Cupă de aur.

*

Cine-a făcut din trestii mai întâi și-ntâi un fluier

Și a săpat întâiul verset într-o coajă de copac,

De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară

O icoană. Nu; amorul nu mai e atât de grabnic.

Iară mintea e înceată.